Poate ai avut si tu intrebari de genul:
Ce e depresia?
Care e rolul psihiatriei in viata umana?
Care e sensul vietii?
…sau poate iti rulau prin gand dar nu te-ai oprit niciodata asupra lor, de teama…ca ce vei afla ca raspuns, de teama… de ce vor zice altii, de teama… de a nu fi conform, -a cu ceilalti.
Acest articol este despre cum au luat nastere Ȋntâlnirile pe care le tin in fiecare Marţi – Explorarea Liniştii şi Self-Inquiry. Self-Inquiry este investigarea raspunsului la intrebarea Cine sunt eu?, creata de Ramana Maharsi. Scopul prim al acestei investigatii este acela de a afla ce nu suntem, pentru a da la o parte valul care acopera ceea ce suntem.
Este strict experienta mea de viata, cu date din viata mea personala si din munca de cabinet ca terapeut de 7 ani. Nu este prezentarea unor date stiintifice, termeni stiintifici, si nici nu tine loc de terapie, sau medicamentatie/consult medical.
Dupa prima trecere prin portalul nasterii, am experimentat anxietate si neputinta. Nu stiam atunci ce este aceea o RESURSA, si ca avem nevoie de asa ceva, nu ca moft, ci ca un must have pentru autoregalarea naturala, biologica a sistemului nervos. Eram doar in A FACE, ceea ce am vazut intreaga viata la oamenii din jurul meu…fara prea mult sens, si cu tot focusul pe copilul nou-nascut si pe nevoile lui. Fara a vorbi cu cineva, am decis sa ma ajut singura, si unde merge omul prima data? Ce alege omul prima data? Cum alege mintea calea cea mai usoara? Intotdeauna! Mi-am ales , intuitiv, de pe net, un psihiatru. La aceasta vizita unica la psihiatru, tratamentul a fost: „Doamna, luati-va copilul si sotul si iesiti afara la plimbare!” ATAT. ATAT DE SIMPLU! Zis si facut, am urmat „tratamentul”.
Apoi mi-au venit intrebari existentiale, de genul „Ce e cu noi Aici? Care e sensul vietii, daca tot exista si moartea? Care e sensul la toate?” Am ales de data aceasta sa ma ajut cu o vizita la psiholog, unica vizita la un psiholog, pur psiholog clasic. Am iesit din cabinetul acestui psiholog minunat in jobul lui, cu gandul clar ca nu are cum un om, fie el psiholog, sa imi raspunda la aceste intrebari. Cumva stiam ca raspunsul la aceste intrebari trebuia sa vina DIN MINE.
Intre timp m-am sustinut cu terapie Bowen si deja ma apropiam si de finalul formarii in terapie Bowen.
Simteam ca TREBUIE sa vina si al doilea copil, si ca acesta sau nasterea lui va aduce ELIBERARE, libertate. Asa m-am vazut trecand inca o data prin portalul nasterii, si a fost ca si cum nimic nu mai putea fi la fel, si informatii si intrebari se nasteau in mine iar si iar. La ceva timp dupa aceasta nastere am inceput sa simt o lipsa de sens,si o nevoie de plans fara motiv. Am avut o raceala – o curatare puternica a corpului fizic, si o noapte nedormita datorita acesteia, timp in care am deschis televizorul in acea noapte. Eu nu ma uitam la televizor in acea perioada. La televizor era,, “intamplator”, un intreviu cu medicul psihiatru Andrew Solomon, care vorbea despre experienta lui cu DEPRESIA. In acel moment eu mi-am autopus diagnosticul de depresie, foarte functionala, evident, si i-am si cumparat cartea in urmatoarele zile – „Demonul amiezii – O anatomie a depresiei”.
Simteam ca avansez, si ca e ceva aici ce trebuie sa aflu. Eram, din acel moment, un investigator al existentei umane, si eram curioasa, dincolo de faptul ca aveam niste daruri de copii si o familie minunata, si nu imi lipsea NIMIC, vroiam doar sa exist alaturi de ei.
Si …am avut experienta…MAREA EXPERIENTA…in care eu stateam pe canapea, singura, si imi priveam corpul…cineva din corp privea corpul. Si cineva din corp sau dincolo de corp imi zicea „Eu nu sunt corpul.”, „Eu nu sunt greul de emotii si senzatii ce il simt.”, „Eu nu sunt Anca/Ancuta, ca acest nume parintii mei mi l-au dat.”, „Eu nu sunt ce si cum cred cei cunoscuti mie ca sunt – profesori, parinti, familie, sefi etc, ca ei cred asta si asta despre mine, dar eu nu sunt astea.”, si experienta s-a incheiat cu intrebarea care mi-a schimbat viata „Cine sunt eu atunci?”, fara a veni si un raspuns. Dar stiam CLAR la acel moment CE NU SUNT.
Din acel moment nimic nu a mai fost la fel, si investigarea vietii la care ma bagasem avea pe lista sa gaseasca raspunsul la aceasta intrebare. De data asta nu am mai cautat raspuns in exterior, m-am pus in genunchi, cu furie multa initial, si am inceput sa cer raspuns celui caruia ii ziceam Dumnezeu de cand eram mica si pe care il „vedeam” in biserica ca icoana lui Iisus Cristos si a Fecioarei Maria, dar care era ca o nălucă. Atat. In rest, nimeni nu stia, nu zicea nimic de Dumnezeu, doar traditii si practici conforme cu religia in care parintii mei s-au nascut. Din acel moment am fost ghidata spre o persoana care isi Realizase Sinele – Gaia Michael Zipp- care era practician Somatic Experiencing si Self-Inquiry, si toata munca acestei persoane facea, in sfrasit, foarte mult sens pentru mine. Mai mult, de la o singura privire, am simtit ca nu e nevoie sa vorbesc, ca aceasta persoana STIE si INTELEGE perfect ce e in mine, si am expriementat pace cum nu stiam ca fiinta umana poate simti. M-a inspirat enorm aceasta persoana, careia ii sunt profund recunoscatoare, motiv pentru care am intrat in formarea Somatic Experiencing, si raspunsul la intrebarea Cine sunt eu? parea ca s-a linistit in mine.
Dupa aproape 7 ani de lucru terapeutic cu mine, cu corpul, 7 ani de vindecare ,multe practici si multa „distragere spirituala” foarte la moda, am simtit iar multa furie, si am zis STOP atator practici. Toate acestea m-au adus pana aici si toate m-au ajutat si au avut rostul lor, si nu zic in niciun caz ca ar trebui sa sarim peste procesul terapeutic. Apoi am zis ca trebuie sa mai fie ceva, ceva ce trebuie sa aflu despre existenta umana, si o nevoie profunda DOAR DE A MA ODIHNI, DOAR DE A FI. Si a venit imediat in realitatea mea cartea „CINE SUNT EU” (adica exact intrebarea la care eu eram in explorarea raspunsului), a lui Ramana Maharshi. Era o carte care mi-a mai facut cu ochiul si stiam ca o voi lua candva, dar uitasem COMPLET de ea. A fost prima carte de „terapie”(eu o numesc asa), spiritualitate, si prima carte din viata mea de 41 de ani pe care am citit-o in cateva zile , si tot in aceste zile, am recitit unele pagini. A fost prima carte care am simtit ca e cu adevarat vitala pentru fiinta umana, dincolo de mormanul de carti pe care suntem obligati sa le citim inca de copii mici. Pentru mine acest fel de citi aceasta carte mi-a tras un mare semnal de alarma. Apoi au urmat alte carti ale lui Ramana si o conectare atat de fireasca si profunda cu tot ce transmitea acesta fiinta. Ramana Maharsi a fost considerat cel mai mare sfant si intelept al lumii, al ultimului mileniu; si-a parasit corpul in anul 1950, in India.
Abia dupa acesta conectare, am facut toate legaturile: in invataturile lui Ramana Maharsi mi-am descoperit, explicata si interpretata, propria mea experienta, de asta facea TOT SENSUL DIN LUME pentru mine. Ceea ce Gaia Michael Zipp dadea mai departe prin munca lui, erau, pe de o parte, tot invataturile lui Ramana Maharsi, fara a stii la acea vreme.
Zona de confort este asa placuta pentru fiinta umana, insa e stiut ca viata este miscare, si nu putem sta in acea zona. Motiv pentru care, jobul meu de terapeut, care m-a ales el pe mine, si care nu este un simplu job de practician de terapii, imi cere sa dau mai departe din acest Adevar la care eu am ajuns, care pentru mine a facut cel mai mult sens pentru existenta umana. Prin aceste intalniri pe care le organizez martea ( momentan in cabinet, dar pe baza cererilor, vor fi si intalniri online), tin spatiul si sustin oamenii in a-si explora interiorul, in a-si practica investigatia Sinelui, in a-si gasi propiul Adevar interior, si Libertate Interioara – singura adevarata, fara a le impune eu ceva din exterior sau a le impune Adevarul meu. Nu mai este vorba de acumulare de cunostinte, ci depre CINE SUNTEM, am fost si vom fi mereu, si dupa parasirea corpului fizic.
Din tot drumul cu mine, si din toate cazurile din cabinet, cred cu tarie ca rezolvarea depresiei si trecerea prin si dincolo de ajutorul psihiatric (care e doar o poarta, doar un popas, daca alegem sa il traversam), isi are la baza gasirea sesnsului Vietii. Sensul Vietii nu il putem gasi atata timp cat ignoram moartea si o trecem iar si iar in inconstient (doar observa-te la fiecare inmormantare la care participi si esti cat poti tu de prezent, cum dupa foarte scurt timp – poate chiar cateva minute – te prefaci ca moartea nu exista). Moartea si Viata sunt acelasi lucru. Cand ne permitem sa iesim din MAREA MAREA MAREA ignoranta si sa privim Viata si Moartea, ne permitem de fapt sa aflam CINE SUNTEM. Cred cu tarie ca nu exista fericire profunda si de durata, pace autentica, bucurie autentica, cata vreme fiinta umana nu integreaza viata si moarte, si nu traieste din Cine este. Cred cu tarie ca pana atunci ne mintim, si doar stam in roata suferintei, cum a zis o femeie in cabinet dupa multi ani de experienta a ei cu procesul psihoterapeutic: „simteam ca doar intoarcem bălegarul de pe o parte pe alta”. Cam asta cred ca facem si noi, stand in adictii de orice fel, adictii atat de subtile (vezi adictia de munca, adictia de scroll, adictia de a face treaba celorlalti doar pentru a fugi de responsabilitatea de a face treaba noastra etc.), si mintindu-ne ca TRAIM VIATA, raspunzand aproape intotdeauna cu „BINE.” Intrebarea „CE FACI?”, punand o masca falsa sub un zambet fals.
Multumesc! Va iubesc!
